Carmen are un doctorat în Finanțe de la ASE București și este lector în cadrul departamentului Finanțe al universității din 2002, susținând cursuri și seminare despre servicii financiare corporative, piețe de capital și evaluarea afacerilor.

De asemenea, este profesionist senior pe teme de piețe financiare, cu peste 15 ani de experiență în evaluarea afacerilor și analiza piețelor financiare. Între anii 2017 și 2021, a fost manager al liniei de servicii Valuation, Modelling and Economics a uneia dintre companiile de consultanță Big4, iar în perioada 2010–2017 a fost director al departamentului Cercetare piețe financiare al diviziei Piețe financiare a BRD-GSG.

Carmen susține cursuri în cadrul programului de calificare CEFA organizat de EFFAS și AAFBR, în calitate de membru al AAFBR, Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România.