Leadership într-o lume în care volatilitatea devine permanentă

La cea de-a cincea ediție a Future of Governance International Conference 2026, o idee a revenit constant pe parcursul întregii zile: leadershipul de astăzi nu mai este exercitat în momente de criză episodică, ci în condiții de tensiune structurală permanentă. Poate că nimeni nu a articulat această realitate mai clar decât Tina Fordham.

Invitată să deschidă conferința — desfășurată anul acesta sub tema The Great Governance Reset — Fordham a oferit o analiză lucidă și profund tulburătoare a contextului geopolitic pe care liderii sunt nevoiți să îl navigheze astăzi. Bazându-se pe decenii de experiență în consilierea guvernelor, boardurilor, instituțiilor financiare și organizațiilor internaționale, aceasta a argumentat că ceea ce mulți executivi continuă să interpreteze drept „volatilitate” reprezintă, în realitate, o reconfigurare fundamentală a sistemului global.  

Instabilitatea pe care o traversăm nu este temporară. Este structurală. Și, poate cel mai important, este puțin probabil să dispară. Unul dintre cele mai revelatoare momente ale intervenției sale a fost atunci când a descris întrebarea pe care continuă să o audă cel mai des în boardroom-uri: „Când se vor întoarce lucrurile la normal?”  

Pentru Fordham, întrebarea în sine arată cât de profund rămân multe organizații ancorate în presupuneri construite pentru o lume care nu mai există.

Iluzia „normalului”

„Normalul” la care speră să revină mulți lideri este, de fapt, memoria unei epoci post-Război Rece — o perioadă definită de extinderea globalizării, predictibilitate instituțională, alianțe relativ stabile și convingerea că integrarea economică produce automat stabilitate politică.

Însă, în ultimele două decenii, această logică s-a fisurat progresiv. Criza financiară globală, pandemia, invazia pe scară largă a Ucrainei, transformarea energiei și comerțului în instrumente geopolitice, dependențele tehnologice crescânde, erodarea încrederii în instituții și intensificarea competiției geopolitice au schimbat fundamental condițiile în care leadershipul operează astăzi.

Așteptarea unei reveniri la stabilitate nu mai reprezintă o strategie. În viziunea Tinei Fordham, boardurile trebuie să accepte ceva mult mai dificil:

Superciclul geopolitic este deja aici

Una dintre ideile centrale ale prezentării sale a fost conceptul de „Geopolitical Supercycle” — o schimbare structurală de lungă durată, caracterizată prin creșterea riscurilor geopolitice, slăbirea mecanismelor instituționale de protecție și intensificarea competiției dintre state.  

Analiza prezentată de Fordham asupra perioadei 2010–2024 a identificat:

• o triplare a evenimentelor de risc geopolitic,
• o dublare a conflictelor,
• și o creștere de zece ori a disputelor comerciale.  

Acest lucru schimbă fundamental rolul leadershipului. Ani la rând, geopolitica a fost tratată de mulți lideri de business ca un context secundar — ceva relevant pentru guverne, diplomați sau piețe emergente, dar exterior strategiei corporative. Fordham contestă direct această abordare.

Geopolitica, spune ea, nu înseamnă doar urmărirea ciclului de știri sau discutarea titlurilor din presă înaintea unei ședințe de board. Înseamnă înțelegerea modului în care statele proiectează putere dincolo de propriile granițe: prin tehnologie, infrastructură, energie, comerț sau controlul resurselor strategice.  

În aceste condiții, geopolitica devine parte integrantă din:

• lanțurile de aprovizionare;
• infrastructura digitală;
• securitatea energetică;
• AI;
• reglementare;
• politică industrială;
• și alocarea capitalului.

Implicațiile pentru boarduri sunt uriașe.

De la optimizare la reziliență

Multe organizații au fost construite în perioada de vârf a globalizării, când logica dominantă era optimizarea. Eficiența devenise virtutea strategică supremă: operațiuni lean, lanțuri de aprovizionare just-in-time, reducerea costurilor și sourcing global erau considerate semnele excelenței manageriale.

Fordham a făcut referire la o observație a lui Jamie Dimon care surprinde perfect mentalitatea acelei epoci: companiile au mutat producția în China „pentru a economisi 10 dolari la un cablu”.  Acea eră se încheie.

Din ce în ce mai multe organizații sunt obligate să prioritizeze reziliența în locul optimizării. Lanțurile de aprovizionare devin mai scurte, mai regionale și mai redundante. Guvernele urmăresc obiective de suveranitate tehnologică. Companiile reevaluează dependențe strategice care până recent păreau raționale din punct de vedere economic, dar care sunt acum percepute drept vulnerabilități.

Această schimbare vine însă cu costuri. Reziliența este mai scumpă decât eficiența. Redundanța reduce marjele. Autonomia strategică poate diminua profitabilitatea pe termen scurt. Dar, în viziunea Tinei Fordham, capacitatea de supraviețuire va deveni unul dintre cele mai importante avantaje competitive ale următorului deceniu.

Momentul strategic al Europei

Europa se află într-o poziție deosebit de complexă în această tranziție. Prinsă între o Americă din ce în ce mai tranzacțională, o Rusie agresivă și o Chină tot mai asertivă economic și geopolitic, Europa este forțată să își regândească presupunerile fundamentale despre alianțe, securitate și dependență.

O mare parte din limbajul care începe să domine discursul european — „suveranitate”, „autonomie strategică”, „reziliență” — reflectă exact această repoziționare. Suveranitatea digitală, infrastructura independentă, reziliența regională și capacitatea industrială strategică nu mai sunt doar teme de policy. Ele devin doctrină economică.

Și totuși, în ciuda turbulențelor, Fordham vede și o posibilă oportunitate pentru Europa.

Într-o lume definită tot mai mult de fragmentare și neîncredere, stabilitatea însăși devine valoare strategică.

Fiabilitatea instituțională, maturitatea guvernanței și predictibilitatea pot deveni diferențiatori majori pentru statele și organizațiile capabile să navigheze complexitatea fără să își piardă coerența.

Acesta este unul dintre motivele pentru care intervenția sa a rezonat atât de puternic cu publicul prezent la București, în cadrul Future of Governance.

O mare parte a conversațiilor din conferință au explorat exact această tensiune: guvernanța nu ca simplu exercițiu de conformitate, ci ca o capacitate strategică necesară pentru a conduce în condiții de instabilitate sistemică.

Leadershipul are acum nevoie de inteligență politică

Intervenția Tinei Fordham a dus această conversație și mai departe.Leadershipul de astăzi, spune ea, nu mai înseamnă controlul certitudinii. Înseamnă capacitatea de a opera inteligent în condiții de ambiguitate, complexitate și presiune permanentă.

Iar acest lucru necesită un alt tip de mindset executiv. Unul dintre conceptele la care a revenit constant a fost cel de „Political Quotient” (PQ) — nu politică partizană, ci capacitatea de a înțelege modul în care geopolitica, presiunea socială, legitimitatea instituțională și încrederea publică influențează direct rezultatele de business.  

Liderii care nu dezvoltă această capacitate riscă să interpreteze greșit mediul în care operează. Poate cea mai puternică parte a keynote-ului a fost momentul în care Fordham a descris exercițiile de „plausible hypotheticals” pe care le folosește în lucru cu boardurile și echipele executive. Participanții sunt invitați să ia în calcul scenarii care inițial par exagerate sau improbabile — schimbări de regim, anexări teritoriale, fragmentări strategice sau rupturi politice.

Și totuși, în mod repetat, evenimente considerate imposibile devin realitate în doar câteva luni.  Lecția nu ține de predicție.Ține de flexibilitate intelectuală.

Multe organizații continuă să opereze pe baza unei presupuneri implicite de continuitate. Însă perioadele de ruptură structurală extind dramatic gama de scenarii plauzibile pe care liderii trebuie să fie pregătiți să le navigheze.

Imaginația strategică, adaptabilitatea cognitivă și capacitatea de a contesta presupunerile moștenite devin rapid necesități de guvernanță, nu simple avantaje de leadership.

Leadership după ruptură

Spre finalul keynote-ului, Fordham a făcut referire la un cuvânt folosit recent de Mark Carney la Davos: Ruptură.

Nu ajustare.
Nu recalibrare.
Ruptură.  

Diferența contează. Pentru că, dacă aceasta este într-adevăr o ruptură, atunci leadershipul nu mai poate fi construit în jurul nostalgiei pentru un sistem anterior.

Trebuie construit în jurul capacității de a naviga lumea care se conturează acum.

Fordham și-a încheiat intervenția cu un citat din Louis Pasteur:

La Future of Governance 2026, nu a sunat ca o reflecție filozofică. A sunat ca un imperativ pentru boarduri.
 

Partajare pe: Facebook Linkedin